antet ajts
  • Paltinis c Marius Miclea
  • Sibiu c Gabriela Oancea
  • Teracota Medias c Stefan Vartolomei

O plimbare relaxantă de la Bâlea Lac.

Drumeție

Localitate:

Cârțișoara - Bâlea Lac
    
Mail icon E-mail

Traseu

Bâlea Lac – Şaua Capra – Vârful Vânătoarea lui Buteanu – Şaua Văiuga – Bâlea Lac

 

Vârful Vânătoarea lui Buteanu (2507 m) este singurul dintre cele 12 vârfuri montane de peste 2500 m din masivele muntoase româneşti (8 dintre ele sunt în Muntii Făgăraşului) care poate fi accesat într-o oră şi jumătate.

De la Cabana Bâlea Lac (2034 m) plecaţi pe direcţia est, către Şaua Capra, urmărind marcajul triunghi albastru. În Şaua Capra marcajul cu triunghi albastru avansează către nord – est, intrând pe poteca ce duce  către Vârful Vânătoarea lui Buteanu (2507 m). Până aici, poteca traversează o zonă de gol alpin.

Din Vârful Vânătoarea lui Buteanu, privirea cade spre sud pe Lacul Capra (2300 m) de unde se prelungeşte valea omonimă – Valea Capra, flancată de culmea Râiosul – Muşeteica – Piscul Negru (situată în judeţul Argeş).

Spre nord, se dezvoltă chiar la poalele vârfului, Căldarea glaciară complexă Arpăşel (rezervaţie naturală), formată din 3 alveole (zăcători), unde mişună capre negre şi marmote. Spre vest ni se dezvăluie privirii înălţimile Negoiului (2535 m) si ale Vârfului Ciortea (2427 m). Spre est se derulează imaginile majestuoase ale vârfurilor Arpaşu Mare (2468 m), Podragu (2462 m) iar în fundal Viştea (2527 m) şi Moldoveanu (2544 m).

Ca să vă puteţi reîntoarce la Cabana Bâlea Lac, de pe Vârful  Vânătoarea lui Buteanu coborâţi pe sub Turnul plecat (traseu marcat cu punct albastru), parcurgând Valea Văiugii, până la intersecţia potecii marcată cu bandă albastră, pe care o urmaţi spre direcţia sud.

Traseul poate fi abordat şi de drumeţi mai puţin experimentaţi, echipaţi însă obligatoriu cu echipament de altitudine. Atenţie la rezerva de apă de care dispuneţi, întrucât în afară de apa Lacului Capra nu aveţi alte posibilităţi de realimentare.

Punct de plecare:

Bâlea Lac

Diferenţă de nivel:

570

Punct de sosire:

Şaua Văiuga

Timp estimat:

3 h

Altitudini:

Vârful Vânătoarea lui Buteanu 2507 m

Grad de dificultate:

mediu

Marcaj:

triunghi albastru

Informații utile

Pentru organizarea de circuite în munţii Făgăraş şi asistenţă din partea unui ghid profesionist, contactaţi ghizii montani sibieni atestați.

  • accomodation
  • food
  • club and pub
  • event
Cazare
Localitate:
Tip
Clasificare
Caută
Restaurante
Localitate:
Tip
Caută
Pub-uri și cluburi
Localitate:
Tip
Caută
Evenimente
Localitate:
Tip
Perioada:
-
Caută
Urmărește-ne