Adresa:
Piaţa Georg Daniel Teutsch, nr. 1
Tel. mobil:
+40 723 182 159
În secolul XIII aici exista o bazilică în stil romanic, însă pe parcursul secolelor următoare, datorită invaziilor turceşti a fost necesară extinderea şi fortificarea acesteia. Astfel, în 1466 este menţionată biserica fortificată din Agnita, biserică construită pe nucleul fostei bazilici romanice, în stil gotic, însă cu îmbinări armonioase de elemente renascentiste şi baroce.
Biserica mai păstrează şi astăzi vechile incinte de fortificaţie şi turnurile de apărare: Turnul Clopotniţă, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Dulgherilor şi bineînţeles Turnul Slăninilor, turn în care, după obiceiul săsesc din întreaga Transilvanie, breslaşii îşi depozitau slănina. De fapt, sarea folosită pentru conservarea slăninii a atacat lemnăria turnului în timp, astăzi unele bârne fiind putrede.
În 1466, regele Matia Corvin acordă Agnitei “jus gladii”, dreptul de a condamna prin execuţie cu spada, precum şi permisiunea de a ţine, în caz de război, jumătate din totalul bărbaţilor apţi de luptă, pentru apărarea cetăţii, cu motivarea că localitatea ar fi situată la graniţele Transilvaniei. Dreptul acesta era foarte important în Evul Mediu dovedind consideraţia de care se bucura localitatea respectivă, dar şi faptul că numărul locuitorilor era unul destul de important.
O legendă povesteşte despre un asediu îndelungat al otomanilor la Agnita. Întreaga populaţie se adăpostea în cetate, însă proviziile erau pe sfârşite şi curând aveau să capituleze în faţa inamicilor. Curajul Ursulei, fiică de tabăcar, a salvat cetatea. Aceasta s-a îmbrăcat în zdrenţe, a luat o talangă în mâini şi a ieşit din cetate urlând. Înfăţişarea ei a speriat duşmanii care nu ştiau ce arătare e aceea...au fugit cu toţii, iar cetatea Agnitei a fost salvată! Astfel a izvorât povestea lolelor, dar asta este o altă poveste...
Program:
Nu există un orar de vizitare, vă rugăm să contactați din timp custodele pentru a deschide biserica.
Știați că…?
Pentru mai multe detalii vizitaţi www.evang.ro.