antet ajts
  • Cisnadioara c Anii drumetiei
  • Sibiu c Gabriela Oancea
  • Teracota Medias c Stefan Vartolomei

Top experiențe de sezon

sibiu-turnului-weinland-c-focus

Localitate:

Sibiu
    
Mail icon E-mail

Recomandări de vacanță: simte Sibiul ca un localnic

Se anunță o vară indiană în inima Transilvaniei, cu temperaturi blânde - numai bune pentru a petrece timpul în aer liber. Tendințele acestui sezon includ turismul alternativ, bun pentru vizitatori, dar și pentru comunitățile de aici; activitățile care bucură simțurile și locurile în care ritmul domol calmează orice sistem nervos.

Comori ascunse la vedere: piețele locale

Cele mai bine păstrate secrete ale localnicilor sunt piețele locale, doldora în această perioadă de fructe, legume, miere, brânzeturi și alte bunătăți produse în zonă. Printre cele cu program zilnic se numără Piața Agroalimentară Cibin, Piața Rahovei și Piața Vasile Aaron, iar printre cele cu program dedicat avem Vinerea Verde (organizată în zilele de vineri, între orele 08-14, în Piața Huet) și Piața Volantă Transilvania (organizată în fiecare sâmbătă, între orele 08-14).

Metode alternative de transport: simte orașul

Deplasarea dintr-o parte în alta a orașului este mult mai plăcută atunci când o faci pe jos sau cu bicicleta, te simți parte din poveste și ai timp să observi detaliile vizibile în mod normal doar sibienilor. Cum ar fi stolurile de pescăruși, acoperișurile care te privesc curioase, Parcul Sub Arini - singurul parc din țară ale cărui alei se continuă cu o zonă forestieră ce urcă până în munți, sau aleile de pe malul râului Cibin - unde poți observa castorii blănoși.

În prezent, ai la dispoziție 640 de biciclete distribuite în 57 de stații amplasate în întreg orașul, pe care le poți închiria prin app-ul PBSC.

Plăcerea de a nu face nimic: odihnă activă

Au știut italienii ce vorbesc atunci când au lansat expresia “il dolce far niente”, iar această filozofie poate fi un stil de viață - sau măcar unul de vacanță. Sunt multe atracții în Sibiu, iar numărul evenimentelor și al activităților poate deveni copleșitor. Dacă ești în căutare de liniște, eliberează-ți programul și lasă-te purtat de atmosfera orașului. Pășește intuitiv pe străduțele sale, minunează-te de arhitectură, de oameni și de prezența naturii la tot pasul. Apoi așază-te la cea mai confortabilă terasă și continuă-ți siesta cu un cappuccino și o prăjitură alături.

În Piața Aurarilor la Prăjitoria Nod, în Piața Mare la Lumos, sau pe strada Avram Iancu la Deli 11 sau la Charlie’s.

Escapade rurale:

Viața satului se reinventează constant, iar așezările din Transilvania sunt renumite pentru armonia cu care împletesc noul și vechiul. Ritualurile transmise din generație în generație conviețuiesc aici cu obiceiurile omului modern. Spre exemplu, în cetatea bisericii fortificate din Hosman, asociația de tineret a satului organizează în weekend-ul 16-18 august Holzstock Indie Festival - unul dintre puținele festivaluri de muzică alternativă din țară. În același weekend, în Alma Vii se sărbătoresc zilele cetății, cu tururi ghidate, concerte și cină în aer liber; iar în Tălmăcel, pe 18 august, are loc Sărbătoarea Plăcintelor, prilej bun pentru a gusta delicioasele plăcinte tradiționale și pentru a petrece alături de comunitatea locală.

Astfel de evenimente au darul de a ne ancora în prezent și a ne face puțin mai recunoscători pentru moștenirea culturală.

Competiții sportive: depășește-ți limitele

Pentru cei cu spirit de aventură, munții din județul Sibiu oferă contextul potrivit pentru explorarea și depășirea limitelor: peste 800 de kilometri de trasee montane proaspăt marcate, astfel ca tu să-ți creezi propria escapadă, în condiții de siguranță. Pe lângă acestea, ai acces la competiții sportive cu participare internațională: Night Cross Challenge (cea de-a 10-a aniversare a crosului nocturn are loc pe 23 august, în Muzeul Astra din Sibiu), 2X2 Race (singurul ultra sky marathon din România care ajunge pe cele mai înalte 3 vârfuri muntoase: Moldoveanu, Negoiu și Viștea Mare; 24 august, la Bâlea Lac) și Mediaș Bike Marathon (competiția de ciclism cross country, dedicată atât amatorilor, cât și profesioniștilor, va lua startul pe 7 septembrie, în Mediaș).

Experiențe culturale: marca înregistrată a Sibiului

Evenimentele care l-au consacrat începând cu anul 2007 sunt în continuare o parte consistentă din personalitatea și atmosfera Sibiului. La finalul verii se numără, în continuare, experiențele culturale. Cinefilii au parte de Arini Fest (16-18 august, Parcul Sub Arini) și TIFF (12-15 septembrie, în mai multe locații din oraș), în timp ce melomanii sunt așteptați la Sibiu Jazz Festival (18-23 septembrie, Sala Thalia) și la Sibiu Opera Festival (26 septembrie-12 octombrie, la Sala Thalia și în spații neconvenționale din oraș). Iubitorii artei contemporane își vor găsi locul la Sibiu Contemporary Art Festival (7 septembrie-6 octombrie, în multiple spații din oraș) și la Z9 Festival (festivalulul de literatură tânără are loc între 12-14 septembrie).


Destinația Sibiu continuă să inspire, iar cea mai bună cale de a-l cunoaște în profunzime este de a te lăsa purtat de vraja sa. Încetinește ritmul și bucură-te de experiență!

 

REZERVĂ

Rezervare online

Top experiențe de sezon


From:
Until:
Număr de persoane:

Date de contact:

Prenume:
Nume:
Adresa:
Localitatea:
Țara:
Telefon:
E-mail:
Mesaj:
Cod de securitate:

Aceasta este o solicitare de rezervare şi nu o rezervare fermă. Solicitarea dumnevoastră este transmisă direct în căsuţa de e-mail a operatorului turistic. Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu nu intermediază şi nu garantează rezervarea efectivă. Ca urmare a completării şi trimiterii cererii de mai sus, veţi primi confirmarea rezervării prin e-mail sau telefonic.

  • accomodation
  • food
  • club and pub
  • event
Cazare
Localitate:
Tip
Clasificare
Caută
Restaurante
Localitate:
Tip
Caută
Pub-uri și cluburi
Localitate:
Tip
Caută
Evenimente
Localitate:
Tip
Perioada:
-
Caută
Urmărește-ne