antet ajts
  • Cisnadioara c Anii drumetiei
  • Sibiu c Gabriela Oancea
  • Teracota Medias c Stefan Vartolomei

Ocna Sibiului

Staţiune balneară

Localitate:

Ocna Sibiului

websiteE-mail

websiteWebsite

    
Mail icon E-mail

Istoria localităţii se pierde în timp, cu trei mii de ani înaintea erei noastre, mai exact când aici se făceau exploatări de sare. Mai târziu, romanii au inclus Ocna Sibiului într-o adevărată reţea de exploatare, punând bazele aşa-numitului „drum al sării”.

Extracţia sării a reprezentat principala activitate şi în secolele următoare; în secolul XIII, spre exemplu, tăietorii de sare au primit privilegii şi drepturi juridice în urma comerţului cu sare, iar în 1346 localitatea a fost declarată târg. Treptat însă, minele au fost abandonate rând pe rând, iar în timp, sub influenţa factorilor climaterici, pereţii s-au prăbuşit şi salinele s-au transformat în lacurile de astăzi. Efectele lor binefăcătoare au fost făcute cunoscute în toată Transilvania în secolul XVI. La mijlocul secolului XIX a avut loc transformarea localităţii în staţiune balneară prin deschiderea băilor reci şi băilor calde.

Staţiunea balneoclimaterică Ocna Sibiului este renumită în întreaga ţară datorită factorilor terapeutici naturali: apele sărate de mare concentraţie ale lacurilor; apa minerală a izvorului Horea; nămolul sapropelic, dar şi topoclimatul sedativ de dealuri. Acestea ajută la tratarea diverselor afecţiuni: boli reumatice cronice, boli ale aparatului locomotor, afecţiuni funcţionale, ginecologice, sterilitate, obezitate, boli endocrine, tulburări circulatorii periferice.

La Ocna Sibiului funţionează o bază de tratament, iar în anul 2011 complexul de lacuri a fost reamenajat. Alături de distracţia de la lacuri sau tratamentele de la complexurile balneare, vă propunem şi o vizită prin localitate. Veţi descoperi frumoasa biserică fortificată din secolul XIII sau rezervaţia de stejari seculari.

Facilităţi:

checkbox Cazare

checkbox Restaurant

checkbox Informații turistice

Știați că…?

La Ocna Sibiului sunt 15 lacuri naturale, dintre care Lacul fără Fund e declarat monument al naturii datorită fenomenului său unic de heliotermie?

Lacul Brâncoveanu, Lacul Roşu şi Negru sunt cele mai sărate din Europa, cu o salinitate de 415 gr./litru de sare? Lacul Avram Iancu este cel mai adânc lac sărat de ocnă din România.

Ultima mină de sare a fost închisă în 1931? Aceasta şi-a început existenţa în anul 906.

Stejarii din rezervaţia de lângă Ocna au peste 700 ani? Se spune că însuşi Mihai Viteazul s-a odihnit la umbra unui stejar în drumul său spre Alba-Iulia.

  • accomodation
  • food
  • club and pub
  • event
Cazare
Localitate:
Tip
Clasificare
Caută
Restaurante
Localitate:
Tip
Caută
Pub-uri și cluburi
Localitate:
Tip
Caută
Evenimente
Localitate:
Tip
Perioada:
-
Caută
Urmărește-ne