Adresa:
            Piaţa Mare, nr. 3
        
        
            
Tel. fix:
            +40 269 211 508
        
        
        
     
    
    
    
 
    
    
        La sfârşitul secolului XVII, odată cu trupele austriece sosite în Sibiu au venit şi reprezentanţii de seamă ai catolicismului, călugării iezuiţi. În Piaţa Mare a oraşului s-au stabilit funcţionarii şi demnitarii austrieci, care au format o mică comunitate catolică. Prezenţa lor în oraş şi manifestarea liberă a credinţei au impus construcţia unei biserici catolice aici. Aceasta a fost sfinţită în anul 1733, iar în 1739 a fost inaugurată şi mănăstirea iezuită, astazi casă parohială.
Biserica se remarcă prin stilul baroc vienez timpuriu, cu exterior simplu şi interiorul bogat în elemente decorative.
     
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
        Program:
        Luni-sâmbătă: 06.00-19.00 
 Duminica: 08.30-19.00
     
    
        Știați că…?
        Atunci când au construit biserica călugării iezuiţi au ridicat şi o statuie a Sf. Nepomuk, chiar în Piaţa Mare. În anul 1948 aceasta a fost înlăturată din piaţă de către comunişti, iar astăzi poate fi admirată în curtea bisericii.
Ceasul cu cele două cadrane, unul înspre Piaţa Mică şi celălalt înspre Piaţa Mare, a fost instalat în 1838?
Astăzi în această biserică se oficiază slujbe religioase în limbile română, maghiară şi germană?