antet ajts
  • Balea c Eduard Gergely
  • eat local c Gabriela Cuzepan
  • local food c Gabriela Cuzepan
  • Region of Gastronomy c Gabriela Cuzepan
  • Sibiu Region of Gastronomy c Gabriela Cuzepan

Destinaţia turistică-judeţul Sibiu promovată la Londra şi Bucureşti

04 noiembrie 2013

Consiliul Judeţean Sibiu, prin intermediul Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu, a participat în luna noiembrie la târgul de turism World Travel Market de la Londra, considerat unul dintre cele mai importante târguri internaţionale şi la cel mai important târg intern, Târgul de Turism al României.

World Travel Market, 04-07 noiembrie 2013

În cadrul standului României, reprezentanţii Sibiului au prezentat agenţiilor de turism turoperatoare atracţiile şi infrastructura turistică a regiunii.

S-a remarcat o creştere generală a cererii pentru destinaţia România şi o creştere importantă a interesului pieţei asiatice (China, India), din Australia şi SUA pentru Europa de est.

După Bucureşti, Transilvania se poziţionează pe locul doi cu temele Dracula, cetăţi şi oraşe medivale, pentru un sejur de 2-3 zile.

Judeţul Sibiu şi-a consolidat poziţia de destinaţie turistică de calitate în ofertele operatorilor români. La Londra au participat  şi străini cu produsele city-break la Sibiu, viaţa la ţară şi cetăţi fortificate. S-a remarcat o creştere a cererii de produse pentru turişti individuali şi ture de familie pe teme de natură.

Târgul de turism al României, 14-17 noiembrie 2013

Prezenţa destinaţiei turistice-judeţul Sibiu pe un stand cu un concept modern, pe 42 mp, a fost posibilă graţie Consiliului Judeţean Sibiu. Oferta turistică a fost prezentată de echipa executivă a Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu şi de angajaţii din Centrele de Informare Turistică ASTRA, Avrig şi Mediaş. Primăria Municipiului Sibiu a avut un spaţiu de expunere în oglindă cu cel al judeţului, de 42 mp.

În cadrul acestei ediţii, a fost promovat mozaicul de experienţe de pe cele cinci itinerarii tematice. Special pentru acest târg a fost elaborată broşura „Itinerarii turistice. Experienţe de vacanţă în judeţul Sibiu”, care propune produse turistice ce pot fi consumate de individuali sau pot fi preluate de agenţiile de turism în ofertele lor.

La infodesk-ul judeţului Sibiu s-a discutat cu 2700 de persoane din toate categoriile de vârstă. S-a remarcat o creştere a numărului tinerilor şi a celor cu vârste cuprinse între 25-40 de ani care îşi planifică vacanţa la Sibiu.

De asemenea, tot mai multe familii cu copii şi grupuri de prieteni caută Sibiul pentru sejururi cu activităţi în natură, schi, drumeţii, parcuri de aventură, combinate cu relaxarea la piscină sau la spa.

Au fost solicitate oferte de schi cu cazare la pensiuni, oferte pentru petrecerea Crăciunului sau a Revelionului la pensiunile din mediul rural. Mărginimea Sibiului a fost cea mai solicitată destinaţie de vacanţă de iarnă.

Faţă de anii trecuţi, solicitările de structuri de cazare cu piscine interioare şi cele care oferă facilităţi de agrement au înregistrat o creştere considerabilă.

Vizitatorii au solicitat informaţii pentru organizarea de circuite individuale, oferte de weekend, oferte pentru staţiunea Păltiniş şi zona Bâlea, dar şi pachete pentru tratamente în staţiuni balneare. Oferta de servicii a Muzeului în aer liber ASTRA a fost în mod special apreciată.

Tot în trend pozitiv se află interesul pentru activităţile în natură, trasee de drumeţie, de bicicletă şi echitaţie, parcuri de aventură, sejururi pentru cunoaşterea florei şi a faunei.

Vizitatorii individuali s-au dovedit a fi foarte atenţi la buget, sunt în căutarea de informaţii care să le permită să-şi organizeze singuri vacanţa şi se aşteaptă la oferte cu reduceri masive.

Agenţiile de turism au continuat să vândă în regim early-booking, oferind reduceri de până la 40 % pe perioada târgului.

ttr-0
ttr-1
ttr-4
ttr-5
ttr-2
  • accomodation
  • food
  • club and pub
  • event
Cazare
Localitate:
Tip
Clasificare
Caută
Restaurante
Localitate:
Tip
Caută
Pub-uri și cluburi
Localitate:
Tip
Caută
Evenimente
Localitate:
Tip
Perioada:
-
Caută
Urmărește-ne

Vă invităm să faceți parte din rețeaua de profesioniști Mic dejun sibian