antet ajts
  • Cisnadioara c Anii drumetiei
  • Sibiu c Gabriela Oancea
  • Teracota Medias c Stefan Vartolomei

Tradiția "stropitului de Paști"

Altele

Localitate:

județul Sibiu

Perioada:

01.04.2018 - 08.04.2018

Organizator:

oameni și comuități
    
Mail icon E-mail

Legenda „stropitului” ne duce cu aproape două milenii în urmă, în vremuri biblice când, se spune că fiica unui evreu ar fi leşinat la aflarea veştii Învierii lui Iisus. Atunci tinerii din preajmă au stropit-o cu apă pentru a-şi reveni în simţiri.

Astfel a luat naştere obiceiul „stropitului de Paşti”, adus în zona Sibiului în Evul Mediu de către coloniştii saşi.

Obiceiul a fost practicat numai în familiile nobiliare săseşti şi maghiare, ulterior fiind preluat şi de către români.

La început, fetele erau stropite cu apă, însă obiceiul s-a modernizat în timp; astăzi, a doua zi de Paşti, băieţii merg pe la casele fetelor şi întreabă părinţii: „Primiţi cu stropitul? Am auzit că aveţi o floare frumoasă, am venit să o udăm ca să nu se ofilească!”. Aceştia stropesc fata cu parfum, iar apoi sunt răsplătiţi cu prăjituri, cozonac şi ouă roşii.

Altitudine: 431m.
Coordonate GPS: 45.79 N, 24.15 E

Poziţionare pe hartă

  • accomodation
  • food
  • club and pub
  • event
Cazare
Localitate:
Tip
Clasificare
Caută
Restaurante
Localitate:
Tip
Caută
Pub-uri și cluburi
Localitate:
Tip
Caută
Evenimente
Localitate:
Tip
Perioada:
-
Caută
Urmărește-ne